Va invitam la…

Eveniment special marca YUUB Network Romania

 
Dupa cum ati aflat deja, conceptul YUUB – Your Ultimate Unlimited Bridge, a fost adus în România de către omul de afaceri olandez Kees van der Eijk. Propria sa experienţă în ceea ce privește oamenii cu handicap merge până într-acolo încât, de mai bine de 20 de ani, domnul van der Eijk are personal grijă de cei doi băieţi ai săi, în scaune cu rotile, amândoi suferind dizabilități severe din naștere.

 
YUUB își dorește să susţină persoanele cu handicap, prin integrarea lor în societate, ajutându-i să se cunoască, să își înţeleagă nevoile şi să-şi folosească la maxim abilităţile minunate de care dau dovadă. YUUB va demara proiectul prin crearea celei mai mari reţele sociale on line, din România, cu ajutorul platformei de social networking, numite SiteTalk. Prin intermediul SiteTalk, conceptul YUUB va adăuga valoare comercială la o resursă umană care are un potenţial uriaş de a schimba lumea – persoanele cu handicap.

 
Astfel, cele două părţi ale evenimentului vor avea loc pe 25 Iulie (conferinta, care se va derula între orele 19:00 – 21:00) și pe 26 Iulie (o întâlnire ”1-la-1” sau în grupuri mici, acest lucru fiind în funcţie de numărul de persoane interesate). Considerăm că putem garanta satisfacția dvs. si că putem vorbi despre o valoare comercială directă, avantajoasă pentru dumneavoastră, prin participarea la aceste reuniuni. Puteti veni cu invitati si chiar cu rude sau prieteni apropiati, deoarece acesta este un eveniment de tip „open” (intrare libera si de interes general).

 

Când şi unde?

  • RIN Grand Hotel, Str. Vitan Barzesti, nr. 7D, Conference Room, Bucharest
  • Puteţi alege data şi ora de participare:
    • Luni, July 25, start de la ora 19.00, finiş la ora 21.00
    • Marţi July 26, start de la ora 09.00, finiş la ora 21.00

 

Obiectul discuţiilor:

 

  1. YUUB Network Romania (www.yuub.ro):
     
    Cum puteţi să vă implicaţi într-un proiect dedicat persoanelor cu dizabilităţi şi cum puteţi ieşi în avantaj dacă vă hotărâţi să acordaţi o şansă acestor oameni minunaţi.
  2. Unaico/SiteTalk (www.sitetalk.com):
     
    Cum puteţi să vă implicaţi şi să aveţi avantaje financiare de pe urma unei reţele de socializare cu cea mai mare creştere în activitate şi în numărul de utilizatori din întreaga lume!

 
 
NB. În timp ce istoria YUUB va fi introdusă personal de către părintele fondator al acestui concept, Kees van der Eijk (Olanda), în legătură cu posibilităţile interesante pe care SiteTalk le deschide în România, specialistul olandez Erik van Raam va explica pe larg procesul de aderare și activitatea efectivă a utilizatorilor de SiteTalk.

 
Vă vom ţine la curent cu ultimele detalii si asteptam RSVP pe Facebook sau pe adresa de e-mail.

 
- YUUB Team -

Comentează