Mihaela Mihăescu

Mihaela Mihăescu și
Asociația Ihtis

 

Nimic nu e întâmplător și tot ceea ce are loc în jurul nostru ascunde un scop și o motivație care depășește înțelegerea noastră. Astfel, nu e de mirare că ideea creării unei asociații pentru persoanele cu dizabilități a venit sub forma unui vis, a unei speranțe, a unei dorințe colective, materializate sub numele de “Asociația Ihtis”. În rândurile următoare veți face cunoștință cu o persoană extraordinară, care luptă în fiecare zi pentru o lume mai bună – Mihaela Mihăescu.

 

  1. Dragă Mihaela, ești o persoană puternică și activă. De unde ai găsit inspirația de a crea o Asociație pentru persoanele cu dizabilități, care să se axeze pe partea de cultură și literatură, aceste elemente esențiale din formarea unui om?

     

    Încă din copilărie, când toţi cei din jur se străduiau să mă convingă că ”NICIODATA NU VOI PUTEA FACE NIMIC”, un impuls interior mă determina să simt şi să gândesc că toţi îşi expun părerea în necunoştinţă de cauză eu simţeam altceva. De la 5 ani, am descoperit ”lumea cartilor”. Citind aflam tot ceea ce omul de pe stradă nu îmi putea oferi – informaţia. Dar, nu m-am refugiat în acea lume ci, cunoştinţele dobândite le transformam în armă împotriva pesimiştilor, dovedindu-le de fiecare dată, extrema: ”NU POT, NU EXISTA”. Pentru orice mică victorie le mulţumeam în gând scriitorilor, deveniţi ”dascalii mei tainici” şi-mi imaginam ziua în care voi fi şi eu asemeni lor, prin scris să încurajez, să luminez, să dau speranţă altora.
    În urmă cu 15 ani, păşeam timid în ”lumea ONG” având sentimentul că în ea îmi voi afla şi eu locul. Găseam pretutindeni atmosfera bucuriei de a primi în dar ceva, indiferent ce. Se vorbea din ce în ce mai mult despre integrare socială, şanse egale, viaţă independentă, dar ONGurile se axau pe distribuirea de îmbrăcăminte, alimente şi din când în când tabere gratuite.
    Am fost foarte dezamăgită descoperind o ”lume a ajutoarelor” în care toţi se simţeau bine, mai puţin eu. Eram precum drumeţul într-o intersecţie, care nu ştie încotro se află adresa căutată.
    De fapt, aveam nevoie de ”Grupul de Studiu al Problematicii Handicapului” – GSPH, o asociaţie în care din prima clipă m-am simţit acasă, deşi în preajma unei echipe cu cinci ani de experienţă trebuia să învăţ tot ce se putea pentru a-mi merita locul în grup.
    Asociaţia IHTIS se clădeşte din 2004 pe temelia GSPH, la îndemnul unui OM de neînlocuit – DANIEL VASILESCU, pe care Dumnezeu l-a chemat la Sine mult prea devreme…

     

  2. Cât de greu sau cât de ușor ți s-a părut a fi începutul Asociației Ihtis?

     

    Iniţiativa înfiinţării unei asociaţii se concretizează repede, exceptând birocraţia care ia ceva timp. Oamenii devin cu uşurinţă membrii, gândind că ”încă o sursă de venit” nu strică. La fel s-a întâmplat şi cu IHTIS, un ideal frumos, neînţeles câţiva ani în şir.
    Imediat după înfiinţare, am fost prevenită spunându-mi-se: ”IHTIS va deveni un borcan cu miere de calitate; greu îţi va fi să îl fereşti de muştele ce vor roi în jurul sau”. M-am bucurat şi întristat deopotrivă. Am simţit în acele vorbe încrederea deplină acordată, dar şi avertismentul de a veghea păstrarea unui standard ridicat al demnităţii semenilor cu dizabilităţi fizice.
    Către IHTIS, un nume nou în lumea ONG, toţi veneau cu aceeaşi întrebare: ”CE SE DĂ?”, răspunsul meu fiind prompt şi contrar aşteptărilor: ”NU ajutoarelor, DA implicării! Ce ştii să faci, pentru a te bucura de recunoaşterea ta ca RESURSĂ ÎN SOCIETATE?”. Cu siguranţă, răspunsul era deznădăjduitor pentru cei ce-l primeau, iar supărarea lor mă tulbura şi pe mine. Mă întrebam adesea dacă acest IHTIS, ce nu corespunde tiparului ONG, va fi vreodată cu ADEVĂRAT perceput corect.
    În aceste zile, când se împlinesc 7 ani de la înfiinţare (5 august), am suficiente motive să afirm că IHTIS simbolizează lupta şi iscusinţa de a experimenta integrarea într-o mulţime de oameni ce se străduiește din răsputeri să împiedice dăruirea, perseverenţa, încăpăţânarea de a face ca lucrurile fireşti şi de suflet să se întâmple.

     

  3. Care sunt cele mai frumoase proiecte ale Asociației de până acum?

     

    Anii 2004 – 2011 ilustrează povestea unui ONG care incearcă să echilibreze balanţa intre A DĂRUI şi A PRIMI, dizabilitatea fizică neînsemnând o piedică în A DĂRUI, dar nicio motivaţie de a aştepta doar SA PRIMEŞTI.
    IHTIS înseamnă literatură, cântec popular, luptă împotriva discriminării, conştientizare, sensibilizare, socializare … Numele proiectelor iniţiate sunt sugestive: ”Împreuna intregi”, ”Un minut în fotoliul rulant”, ”Suflet lângă suflet prin cantec”, ”Răvaș pentru lumea de azi”, ”Omagiu mamei”, ”Web 2.0 Blogul ca mijloc de advocacy”, ”TV IHTIS”, Campania ”350000 euro = solidaritatea a 350000 de oameni”, ”Consiliere psihologica”, ”Peer Counelling” şi multe altele – în toate aceste acţiuni, auto-reprezentarea fiind factorul cheie.
    Evaluarea rezultatelor obţinute de către juriile de specialitate a situat Asociaţia IHTIS doi ani la rând pe podiumul Galei Societăţii Civile:
    - Premiul al III-lea şi Menţiune la Gala Societăţii Civile 2009;
    - Premiul Special ERSTE şi Menţiune la Gala Societăţii Civile 2010;

     

  4. De unde ai susținere financiară pentru proiectele tale?

     

    Fiecare proiect IHTIS porneşte din nimic, dar cu convingerea că prin strădania mea, prin felul meu optimist, prin perseverenţă şi capacităţile avute voi reuşi să realizez lucruri frumoase, folositoare celorlalti, unice si demne de a fi susţinute, mediatizate şi, de ce nu, răsplătite cu un gând sau o vorbă bună. Ceea ce îmi doresc cel mai mult este acceptare reală în LUMEA ONG şi-n LUMEA ÎN CARE TRĂIESC.
    Cheltuielile administrative, deplasările, consumabilele şi mare parte din implementarea proiectelor le suportă familia mea (eu şi mama). Donaţiile şi sponsorizările, primite în toţi aceşti ani (cca 7000 euro), au fost alocate aproape în totalitate (prin voinţa şi dorinţa donatorilor) Campaniei ”350000 euro = solidaritatea a 350000 de oameni”, în scopul realizării unui Centru de Viaţă Independentă, un proiect IHTIS pe termen lung.
    Finanţare specifică unui proiect anume, nu am primit niciodată. Doar promisiuni…
    Se spune deseori că: „in noua societate informaţională, capitalul uman înlocuieşte capitalul financiar, ca resursă strategică”. La IHTIS aşa este: RESURSELE UMANE, deşi puţine, realizează şi promovează prin acţiuni inedite, adevărata integrare socială pe care mulţi o comentează, dar puţini o aplică şi înţeleg.
    Fondurile vor veni şi ele cândva, importante sunt faptele….

     

  5. Cine sunt oamenii care iți stau alături la fiecare început de drum?

     

    În spatele activităţii IHTIS stau tineri modeşti, cu şi fără dizabilităţi, ce se confruntă cu toate problemele cotidiene, dar diferiţi prin dorinţa lor reală de a trăi firesc printre oameni.
    Proiectele IHTIS prind viaţă în faţa calculatorului. Apoi, Dumnezeu mi-i scoate în cale pe cei de care am nevoie şi cărora la rândul meu le pot oferi sprijinul, într-o lucrare benefică tuturor. Cu toţii facem câte ceva pentru cei din jur, de multe ori chiar fără să ştim.
    ”EU POT” ascunde o luptă în care lacrimile nu se văd… La IHTIS rămân numai tinerii cu dizabilităţi fizice severe şi coeficient de inteligenţă normal, care în orice împrejurare simt în străfundul sufletului lor acel ”EU POT!” pe care nimic nu-l poate învinge şi-şi dovedesc prin rezultate, convingerea.
    Şi în privinţa celor ce se oferă să ajute IHTIS sunt deosebit de exigentă: pragul „tinerilor cu dizabilităţi – resursă” trebuie trecut doar de către voluntarii ce au bogăţia în suflet.
    Cu ceva vreme în urmă, un reporter m-a întrebat: ”Ce trebuie să ţi se întâmple într-o zi, ca să fii fericită?” Răspunsul meu a fost oarecum neaşteptat pentru el: ”Să întâlnesc o singură clipă un om de la care pot să învăţ ceva”.
    Însă, înaintea tuturor stă MAMA – care mă ajută fizic să ajung de fiecare dată oriunde îmi propun.

     

  6. Cum vezi lumea, astăzi, după ce ai reușit să faci atât de multe pentru cei din jur și pentru sociatatea în care trăiești?

     

    Sentimentul este asemănător cu cel al unui zidar care a aşezat primul rând de cărămidă pe temelia unei case. Greul acum începe. ”Așa cum eu am reuşit, poţi şi tu reusi” este mesajul ce încerc să-l transmit semenilor cu dizabilităţi fizice similare.
    Cu profundă durere afirm că ”puterea exemplului meu” nu şi-a atins în întregime scopul dorit. Statutul de ”asistat” primează încă, tinerii cu dizabilităţi fizice complăcându-se în rolul de persoane coordonate de către asistenţii lor care îi „sufocă” prin cocoloşeala lor.
    Eu am rolul unui ”peer” – împărtăşesc din experienţa mea în folosul celor care caută anumite informaţii şi răspunsuri, dar NU soluţionez problemele celor aflaţi în impas. Lupta propriu-zisă trebuie dată individual, iar curajul luptătorului lipseşte multora.
    Victoie fără luptă nu se poate. Următorul „strat de construcţie sociala” este promovarea unei bune relaţionări practice între asistent şi asistat, integrarea socială deplină aflându-se în mâinile lor.
    Comportamentul oamenilor faţă de persoanele cu dizabilităţi.diferă în funcţie de mesajul personal transmis celor din jur. Societatea ne percepe pe fiecare aşa cum îi arătăm noi că suntem: ”asistat” sau ”resursa”.
    Trecerea de la statutul de ”asistat” la cel de ”resursa” este un proces lung care implică voinţă, curaj, determinare, inventivitate şi capacitate de a schimba prejudecăţile celor din jur.

     

  7. Care este cea mai mare dorință ascunsă a ta?

     

    Uşor se poate observa că sunt tineri cu dizabilităţi fizice similare şi cu mod de viaţă diferit: unii sunt foarte activi în timp ce alţii se ruşinează a ieşi din casă. Totul ţine de mentalitate, de educaţie, de gradul de informare, de experimentele trăite „pe viu”.
    Îmi doresc un loc în care să fie aduşi faţă în faţă copii şi tineri din ambele categorii – ”asistati” şi ”resurse”, pentru a facilita un dialog direct între aceştia, un schimb de experienţă, o activitate constantă vizând creşterea gradului de independenţă.
    În mass-media se tot spune despre IHTIS că este „scoala acelora care refuză să se declare invinsi”. Ar fi o realizare inedită o ŞCOALĂ IHTIS în care beneficiarul vine cu o anumită dorinţă personală (ex. să fie învăţat cum poate călca rufele, cum poate găti etc. şezând în fotoliul rulant) şi este instruit cum şi ce trebuie să facă pentru a reuşi acestea. Instructori vor fi tot persoane cu dizabilităţi similare cu cele ale persoanei instruite, în ciuda cărora, ştiu şi pot să fie independente (adică gătesc, spăla, se îmbrăca singure, profesează o meserie etc.).
    O ”Școală IHTIS” ar schimba prejudecăţile conform cărora suntem cu toţii ”buni de nimic”, convingând totodată copiii şi tinerii cu dizabilităţi fizice severe că important este ca fiecare să aibă atitudinea omului normal: să vorbească deschis, să studieze, să caute modele mânaţi de îndemnul: ”asa cum alţii au reuşit, pot reuşi şi eu”.
    Totodată, prin ”Școala IHTIS”, asistenţii personali ar fi ajutaţi să conştientizeze că au misiunea să înceteze ”cocoloșeala” exagerată prin care pretind că îşi ajută copiii. Rolul lor este cu totul altul: NU de a reprezernta, ci de a însoţi, NU de a face în locul lor, ci împreună cu …, NU de a împiedica o acţiune, ci a o impulsiona să aibă loc etc.
    Un gând ascuns este o „Scoala IHTIS” destinată mai ales acelora care nu ajung niciodată pe băncile unei clase, nu din pricina dizabilităţilor fizice avute ci, a mentalităţii şi pesimismului celor din jur.

     

  8. Cum ai aflat de conceptul YUUB Network România și ce te atrage la acesta?

     

    Ca să păstrez aceeaşi axă: literatură – cultură – şcoală, voi răspunde printr-un proverb: ”n-aduce anul, ce-aduce ceasul”. Un telefon, urmat de o întâlnire ”de poveste” a creat legătura ce greu poate fi desluşită prin întrebările de ce? cum? pentru ce? până când? Aşa a vrut Dumnezeu, un răspuns scurt pe înţelesul oricui.
    Există nenumărate fundaţii şi asociaţii care luptă pentru drepturile şi nevoile persoanelor cu dizabilităţi, însă YUUB aduce în România conceptul de ”work together super strong” tradus prin „a lucra împreună pentru a deveni mai puternici”.
    YUUB crede în valoarea umană mai presus de valoarea materială, crede în colaborarea dintre toate asociaţiile şi fundaţiile care să ducă spre aceeaşi ţintă: re-integrarea persoanelor cu handicap în societate. Şi, cel mai important, YUUB Network România crede în ambiţia şi voinţa oamenilor de a crea în jurul lor o lume mai bună.
    Ce altceva mi-aş putea dori mai mult decât să ajut la crearea acestei lumi şi să aparţin ei?

     

  9. Care sunt evenimentele pe care ai vrea să le derulezi alături de YUUB?

     

    YUUB Network România însumează factori importanţi ca: relaţii interumane, integrare socială, acces la educaţie, joburi stabile, comunicare online, turism şi recreaţie – toţi aceşti termeni regăsindu-se în scopul, obiectivele şi activităţile Asociaţiei IHTIS.
    Schimbul de experienţă este esenţial: După 15 ani de activitate voluntară, problematica handicapului în România îmi este suficient de bine cunoscută. De cealaltă parte, prin experienţa să, Dl Kess van der Eijk ne va încuraja sau combate orice iniţiativă, astfel rezultatele fiind de fiecare dată maxime şi scopul comun atins.
    Existând atât de multe puncte comune între IHTIS şi YUUB, răspunsul potrivit şi sincer îl pot cuprinde într-un singur cuvânt: TOATE.
    Şi cum în TOATE există un început, primul gând IHTIS ce va deveni la sfârşit de an faptă este Festivalul de Colinde şi Datini Ortodoxe „Trec Magii prin Vatra Moldovei”, menit să conştientizeze participanţii, publicul şi persoanele implicate că prin auto-reprezentare şi liberă exprimare copiii cu şi fără dizabilităţi spun împreună, prin cântec: „NU DISCRIMINARII”.

     

  10. Ce gânduri ai pentru echipa YUUB, la început de drum?

     

    ”În lume necazuri veţi avea. Dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”
    Aşadar, să fiţi mereu biruitori, să vă păstraţi şi respectaţi valorile, să construiţi un colţişor de Românie în care persoanele cu dizabilităţi (şi cei din jurul lor) să devină demne, responsabile şi puternice
    Să rămâneţi mereu aşa cum v-am cunoscut. Prin voi LUMEA SE VA SCHIMBA !

     

De Ioana Zamfir

Comentează